Cum poți schimba radical aspectul unei încăperi cu un buget restrâns?

Dacă vrei să schimbi aspectul dormitorului, a livingului sau bucătăriei, însă nu îți dorești să cheltuiești foarte mulți bani, există unele trucuri pe care le poți face pentru a obține un design inedit. Câteodată, ai nevoie doar de câteva idei simple și accesibile pentru a reda acel suflu proaspăt care ne place tuturor și o nouă personalitate încăperilor. Află din acest articol soluțiile economice care pot să aibă un impact spectaculos în amenajare!

Investește în accesorii de organizare

O casă organizată este o casă plăcută, iar dacă ai vizitat până acum site-ul nostru, știi că există câteva produse cheie de care ai nevoie pentru a ține dezordinea sub control. Printre acestea se numără coloanele culisante, coșurile Jolly, sertarele organizatoare, suporturile de tacâmuri și multe altele. 

Organizarea casei presupune să știi unde se află fiecare lucru. Poți să etichetezi obiectele cu etichete pentru a-ți fi mai ușor să găsești ceea ce cauți. De asemenea, odată ce ascunzi obiectele de pe blaturi și de pe podea, casa ta capătă automat un aspect proaspăt, mult mai prezentabil. Așadar, dacă îți faci timp să sortezi lucrurile pe care dorești să le păstrezi de cele pe care le poți dona sau arunca poți observa că o casă mai aerisită are un impact pozitiv asupra stării tale de spirit. 

Montează câteva oglinzi în încăperi

Ca să maximizezi aspectul unei oglinzi și să creezi un punct de interes pe un perete, ia în considerare o oglindă de dimensiuni mai mari. În acest mod o poți face să pară mult mai spectaculoasă decât este în realitate și chiar să extinzi vizual spațiul. 

De exemplu, pentru a da impresia unei băi mai mari, montează pe un perete una sau mai multe oglinzi din podea până în tavan. Dacă spațiul nu permite o asemenea amenajare, alege o oglindă mai lată decât etajera care se află dedesubt. În cazul în care nu îți dorești o oglindă mare, oglinzile mici pot fi la fel de frumoase și izbitoare. O singură oglindă pe un perete poate da senzația unei atmosfere intime și poate avea un impact puternic atunci când intri în încăpere. 

În orice caz, modul în care alegi să le poziționezi este esențial. Așa cum am menționat deja, oglinzile pot face ca un spațiu să pară mai mare, deoarece lumina se reflectă pe sticlă și se întoarce în cameră. Astfel, montează oglinda opus ferestrei pentru a profita de lumina naturală, iar dacă nu ai o fereastră în cameră, poziționarea unei oglinzi în fața unui corp de iluminat poate avea un efect similar.

Nu există reguli de neclintit atunci când decorezi cu oglinzi. O altă idee este să adaugi contrast într-o încăpere în care ai foarte multe linii curate și drepte prin adăugarea unei oglinzi rotunde în jurul căreia să se regăsească diferite ornamente. Vezi ce oglinzi poți achiziționa, gândește-te cum le-ai putea integra natural în camere și bucură-te de un aspect nou!

Îmbunătățește iluminatul din camere

O altă idee pe care o poți pune în aplicare dacă îți dorești să-ți amenajezi locuința cu un buget restrâns este să achiziționezi câteva corpuri de iluminat și să le poziționezi strategic în camere. În acest mod poți scoate în evidență unele detalii din amenajare, fiind, în același timp, o soluție economică funcțională. 

Pentru a utiliza lumina în avantajul tău trebuie să iei în considerare câteva aspecte esențiale: 

  • în ce direcție este difuzată lumina – lămpile sau aplicele de perete pot genera lumină direcțională, ceea ce înseamnă că poți accentua un colț al camerei, zona de citit, biroul sau un element arhitectural interesant;
  • culoarea luminii – poți opta pentru lumină caldă, neutră sau rece. În funcție de activitatea pe care o desfășori în fiecare încăpere, este recomandat să utilizezi intensități și culori diferite. De exemplu, pentru dormitor este potrivită lumina caldă, deoarece creează o atmosferă intimă, iar pentru baie și bucătărie poți folosi lumină alba rece, întrucât îți poate stimula concentrarea;
  • designul corpurilor de iluminat – poți opta pentru contraste. Astfel, dacă ai un decor bogat în elemente decorative, alege corpuri de iluminat simple, iar dacă interiorul este minimalist, adaugă un corp de iluminat care poate să joace rolul unui punct focal. 

Rearanjează configurația mobilierului

Chiar dacă în unele încăperi nu poți muta mobila cum dorești, cum este bucătăria, dormitorul și livingul pot fi rearanjate complet diferit. Nu este nevoie să renovezi complet o cameră și să cheltuiești mult pentru a face ca spațiul să pară diferit sau să arate mai atrăgător. Mutarea mobilierului nu necesită mulți bani. De fapt, se poate realiza complet gratuit dacă alegi să chemi câțiva prieteni să te ajute să le ridici, ci nu un specialist. 

Schimbarea locului canapelei sau patului în partea opusă a camerei poate îmbunătăți iluminarea din încăpere. În plus, dacă te-ai plictisit de modul în care este amenajată locuința ta, atunci stabilirea unei noi configurații a mobilierului este o soluție avantajoasă. Acest lucru se întâmplă deoarece reîmprospătarea și reorganizarea unei camere te poate face chiar și pe tine să te simți mai revitalizat. 

În cazul în care vrei să adaugi câteva detalii, montează butoni pentru mobilă. Aceștia au un impact deosebit, în ciuda dimensiunii mici. Există o mulțime de modele din care poți să alegi, confecționate în stil vintage, minimalist, clasic, ori potrivit pentru mobilierul din camera copiilor. 

După cum observi, amenajarea unei case nu necesită întotdeauna achiziționarea unor obiecte costisitoare sau masive. În loc să cumperi dulapuri, blaturi sau rafturi noi, să schimbi parchetul sau să vopsești camerele în diferite culori, poți moderniza bunurile pe care le ai deja, să adaugi diverse corpuri de iluminat și câteva accesorii de depozitare pentru a elibera spațiul. Accesează site-ul nostru și alege-ți produsele preferate, care îți pot transforma radical decorul încăperilor!

Write a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *